Prăjituri, torturi, ciocolată, gustul care face diferenţa pentru evenimentele din viaţa ta. - www.silvian.ro - Cofetăria Silvian Constanţa
Cofetăria Silvian - Gustul face diferenţa!


 
Evenimente


Un Ou de poveste din ciocolată
În pragul sărbătorilor pascale Silvian oferă românilor un ou din ciocolată, vizitabil, înalt de 2,20 metri. Seria uluitoarelor premiere dulci oferite de maestrul Silvian continuă, pentru că imaginaţia acestui pasionat de metamorfozarea ciocolatei în artă n-are limite. Şi cum nicio sărbătoare din an nu este dată uitării, după curajoasele oferte făcute de Valentine’s Day, după mărţişoarele din ciocolată sau tablourile închinate Zilei femeii, Sfintele Paşti sunt întâmpinate cu o lucrare de dimensiuni impresionante.



Cofetăria Silvian - Gustul face diferenţa!
Cei care trec pragul cofetăriei Silvian, din str. I.G. Duca, pot admira şi vizita o nouă operă din ciocolată marca Silvian. „Am reuşit să construim un ou pe o structură de rezistenţă care să dăinuie în timp şi să le ofere copiilor şi adulţilor un moment de bucurie”, declara la inaugurare miercuri, 24 martie, Silvian Miron.

Pentru a-i da forma oului de poveste, adică înălţimea de 2,20 metri şi greutatea în jur de 600 kg de ciocolată - materie primă oferită cu generozitate de "Puratos - Partenerul vostru în inovaţie", nouă ciocolatieri au cumulat 216 ore de muncă. O echipă ce şi-a respectat cu sfinţenie rolul: Loredana Macoveanu, Andreea Iordache şi Tiberiu Andriescu au lucrat la cele două baterii de topire oferite de Selgros pentru pregătirea materiei prime, Marius Cristescu şi Carol Constantinescu au pregătit-o pentru modelaj, iar Valerica Novac, Anca Opriş şi Silvian Miron au modelat oul. Lor li s-a alăturat în ultimele 24 de ore şi Alexandra Bădilă, studentă anul I la Facultatea de arte a Universităţii "Ovidius".

Pentru că blazonul trebuie respectat, maestrul Silvian afirma: "Aşa cum constructorii de poduri îşi testează rezistenţa podului cu presiunea propriilor maşini încărcate cu piatră, aşa şi noi, astăzi, ne-am testat propria lucrare întrând în ea. Ni s-au alăturat persoane din public, care au asistat în aceste zile la realizarea acestui ou de poveste". Şi au intrat, într-o primă fază, cei 10 adulţi care l-au construit, după care l-au testat 13 copii curioşi, împreună cu Loredana şi Andreea, din echipa de topire a ciocolatei.

Iar cum operelor de artă li se alătură întotdeauna şi un critic, Alice Dinculescu, prezentă la "vernisajul" dulce, şi-a exprimat propria viziune: "Paştele, una dintre marile sărbători ale creştinilor, a propus centrului de creaţii dulci Silvian, din Constanţa, o nouă dimensiune a invenţiei: oul supradimensionat. Este un experiment la care participarea entuziastă o asigură copiii, zâmbitori şi impresionaţi că oul de ciocolată este vizitabil. Suprafaţa exterioară este reliefată în decoraţia pictată, care evocă etapele biblice semnificative ale sărbătorii de mare rezonanţă umană. Această nouă modalitate de interpretare şi participare la sărbătorile şi evenimentele oraşului de la malul mării transformă studioul de creaţie dulce Silvian în mărturia bucuriei oferite umanităţii".

Echipamentul de lucru a fost asigurat de Vighor by Alai Braşov, încurajările au venit din partea Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din România, acum reprezentată de Ştefan Bercea (Cabana Vânătorilor din Predeal), iar printurile au fost realizate cu sprijinul Tipografiei Muntenia şi Xprinting Digital Center.



Expoziţie inedită: Tablouri de ciocolată
Cofetăria Silvian din Constanţa a organizat o expoziţie mai puţin obişnuită. Cu ocazia zilei de 8 Martie, maestrul cofetar Silvian Miron a realizat 20 de tablouri dulci, din ciocolată. Inimi, flori şi mesaje, toate lucrate în ciocolată de diferite culori, au fost aşternute pe "pânză" pentru a crea un delicios simbol al dragostei. "De un deceniu şi jumătate, constănţenii au luat contact, prin intermediul maestrului Silvian Miron, cu un alt tip de activităţi într-un domeniu dulce", a declarat criticul de artă Alice Dinculescu. Ea a adăugat că îmbinarea artei cu gastronomia nu este o noutate, maeştrii bucătari şi cofetari reuşind, de-a lungul timpului, să transforme mâncarea/desertul în artă.


Cofetăria Silvian - Gustul face diferenţa!
Conform ziarului Telegraf: "Ceea ce face domnul Silvian este o creaţie cu un material specific, cu un material care încearcă a fi remodelat, reinterpretat, şi oferit lumii într-o formulă rafinată. Oamenii, indiferent de vârsta lor, să poată sa aibă un altfel de plăcere, sau o nouă placere. Faţă de prăjitura aceea veche ca formulă a prezenţei sale cu care suntem obişnuiţi, noile teme pe care le lansează Silvian înseamnă, între noi fie vorba, şi o formulă comercială de succes, ce alune uşor, elegant, graţie timpul pe care şi-l petrece realmente pentu a inventa. Putem considera că ceea ce face într-un material atât de special şi care poartă în spate o întreagă istorie, ciocolata, reprezintă o creaţie."

Potrivit maestrului Silvian Miron, ideea realizării unei expoziţii de tablouri dulci a plecat de la faptul "că putem jongla cu ciocolata". "Încercăm, de la an la an, să scoatem în evidenţă altceva, să facem ceva diferit. La aceste tablouri am lucrat aproximativ o săptămână", a precizat maestrul Silvian. După ce vor fi admirate, tablourile expuse vor putea fi cumpărate de pasionaţii de ciocolată. Maestrul Silvian Miron a anunţat deja că pregăteşte o nouă acţiune inedită pentru constănţeni, care vor putea vedea şi alte modalităţi de folosire a ciocolatei. Silvian Miron este singurul cofetar român membru în Uniunea Internaţională a Patiserilor, Cofetarilor şi Preparatorilor de Îngheţată.



Delicii din ciocolată pentru Valentine’s Day
Silvian Miron a deschis o expoziţie cu produse din ciocolată pentru îndrăgostiţi. Amorezii îşi pot oferi în dar inimioare, coşuri cu flori, fluturaşi şi chiar tablouri din ciocolată. Echipa de ciocolatieri condusă de maestrul Silvian a lucrat cinci zile pentru ca deliciile din ciocolată să fie gata pentru îndrăgostiţi. Au folosit aproape 50 de kilograme din ciocolată din care au rezultat peste 100 de figurine.




Cofetăria Silvian - Gustul face diferenţa!
Vedeta acestei expoziţii este un tablou cu inimioare, care are aproximativ un kilogram şi poate fi agăţat pe perete. "Dacă este ţinut la o temperatură mai mică de 25 de grade Celsius poate fi păstrat fără probleme, nu se topeşte", a declarat maestrul Silvian Miron. Tabloul pentru îndrăgostiţi costă 70 de lei, iar ciocolatierii au lucrat la realizarea sa aproape zece ore.

Inimioarele sunt pentru toate gusturile şi buzunarele, de diverse mărimi. Cel mai mare aranjament realizat din inimioare are mai mult de jumătat de metru. Unele sunt dantelate, altele sunt împodobite cu floricele sau fluturaşi de diverse culori. Preţurile variază între 6 lei şi 110 lei, iar cea mai mare figurină are peste două kilograme.

Figurinele de ciocolată au termen de valabilitate două luni, dar trebuie să fie ferite de sursele de căldură. Expoziţia cu vânzare va fi deschisă până pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor.

Silvian Miron a devenit cunoscut după ce a realizat sculpturile şi rochii de ciocolată, dar şi bustul Regelui Carol, pentru care a folosit 64 de kilograme de ciocolată. Constănteanul a primit în 2008, la Frankfurt, Oscarul cofetarilor - Trofeul Arch of Europe. În 2008, Silvian Miron a inaugurat la Constanţa Atelierul de Ciocolată, unde copiii pot deveni pentru o zi ciocolatieri.



Vaca Elveţiană
În cadrul Concursului Internaţional de Gătit în aer liber organizat de Aociaţia Culturală ACEEA în parcul Izvor in Bucureşti sub îndrumarea atentă a Iuliei şi lui Radu Zărnescu, master chef Jacob Hausmann a făcut o demonstraţie de muls a unei vaci elveţiene şi prepararea cu ajutorul laptelui a unui produs tradiţional elveţian. Din acesta au degustat toti vizitatorii concursului. Pentru data de 20 iunie Iulia şi Radu i-au pregătit câteva surprize la împlinirea frumoasei vârste de 50 de ani.



Cofetăria Silvian - Gustul face diferenţa!
Printre acestea s-a aflat şi o vacă elveţiana din ciocolată. Motivaţia din spatele alegerii acestui subiect transpus în ciocolată pleacă de la o vorba populară din Elveţia: Când ştie un turist că se află în Elveţia? Când rulând pe şosele observă numai vaci în jurul său!

Suportul piesei îl constituie litera J, iniţiala prenumelui. Această vacă elveţiană sta într-un scaun elveţian al căror mânere sunt construite în forma literei H, iniţiala numelui. Fluturii sunt un simbol al câmpurilor înflorite ale Elveţiei. Cele doua drapele din partea superioră reprezintă relaţia de prietenie dintre cele două state. Privită din partea dreapă a vacii, prin poziţia ei, obţinem cifra 5 în formă stilizată ce echivalează cu cele cinci decenii de viaţă ale Master Chef-ului Jacob Hausmann.

Piesa are o înalţime de 1,05m şi o greutate de 21kg şi poate fi văzută în Restaurantul Mica Elveţie - St. Moritz din Bucureşti.



Deschiderea restaurantului Classico din Bucureşti
Renumitul Master Chef Jakob Hausmann de la "Mica Elveţie" şi-a lasăt amprenta profesională în deschiderea acestui restaurant.

Recepţia de la deschidere a avut ca piesă de rezistenţă această lucrare din ciocolată care reprezintă iniţialele lui şi denumirea restaurantului.



Cofetăria Silvian - Gustul face diferenţa!




 

 
Contact online, sugestii şi reclamaţii



Nume:  
Telefon:  
E-mail:  
Solicitare:  


Comentarii:

Introdu caracterele roşii: 6299


 



 Copyright © 1995*2018 - Silvian Star s.r.l. - Toate drepturile rezervate. Creat de enJoy - 11.12.2017, - Silvian Stats